Mi-am gasit hobby-ul nr.2
M-am accidentat in casa, ca orice sportiv celebru care se respecta. M-am rasucit ca un sarpe sa iau o jucarie cazuta intre canapea si fotoliu si am facut o intindere (Radu zice ca e contractura) undeva la gamba. Internetul a spus minim 3 saptamani fara alergare, si cum Internetul nu minte, am facut pauza.
Cum orice ghinion in viata are partea lui buna de a muta gandurile si catre altceva, dupa multe invitatii refuzate am acceptat sa ma duc la targ cu prietenul meu Marian, un veteran al pietelor si bazarurilor, ca sa fac ceva kilometri la pas si sa marchez ziua cu miscare in Garmin Connect. Marian nu e Marian de pe Olanda, cu care am facut TMB-ul, ci e Marian de pe Valenii de Munte, cu care am lucrat impreuna la doua companii.
Acum multi ani in urma, in prima mea iesire pe teren ca administrator de sistem proaspat angajat la o firma de outsourcing IT, am fost trimis la o Academie de Stiinte care avea probleme cu antivirusul. Am intrat pe usa cu emotie, m-am prezentat cine sunt si de ce am venit, si atunci a fost prima oara cand am auzit cuvintele care au ruinat psihic pe multi altii inainte:
– “A venit baiatu’ de la IT! Ce bine ca a venit, ca nu mai merge nimic cum trebuie”.
Atunci am inteles ca baiatul de la IT stie depanare harware si software, diagnoza auto, programare, Excel si Powerpoint, casetofoane, reparatii imprimante si aparate de apa, resoftare telefoane, cartele, incarcatoare, masini de spalat si lista e nesfarsita. Eu stiam doar sa instalez Windows-ul cand ma angajasem.
Am fost sincer la interviul de angajare si le-am spus:
-”Abilitati instalare Windows XP, stiu sa fac si server de Counter-Strike, sa joc FIFA si NFS si sa schimb un cooler”.
– “Esti exact pe profilul pe care il cautam” mi-a spus zambitoare Polixenia, fata de la HR, si in cateva zile eram angajat si trimis pe teren.
La interviul tehnic, tot zambitoare, fata mi-a dat o tableta pe care sa bifez niste raspunsuri la intrebari pe care nu le intelegeam si la care nici in ziua de azi nu stiu ce punctaj am facut. Cand am semnat contractul de angajare a fost ultima oara cand am vazut-o. Totul a fost pe repede inainte. Trebuie sa recunosc ca dupa ce am iscalit pe acte m-am simtit putin superior si validat intelectual in acelasi timp, pentru ca tocmai dadusem cu matura peste toate vorbele cu “mai lasa jocurile alea ca nu o sa faci nimic cu ele in viata”, pe care le-am auzit in tinerete cand ma pregateam sa mai fac un meci de FIFA. “Eh, uite ca m-au ajutat!”
Dupa 2 saptamani de munca si discutii cu colegii, am pus cap la cap toate bucatile de puzzle si am inteles contextul in care am ajuns sa fiu angajat in doi timpi si trei miscari. Fata era pe picior de plecare din firma si se pare ca a vrut sa se razbune pe manager pentru ceva bani neplatiti, iar ca sa-l saboteze m-a angajat pe mine (si alti doi) pe un post de sys admin fara ca eu sa stiu macar care e diferenta intre un IP public si unul privat. Cred ca a vrut sa-l bage in faliment cu miscarea asta.
Necazul unuia, bucuria altuia.
In fine, odata intrat in incinta academiei, am fost condus la baiatul care se ocupa de IT-ul lor. Era un pusti de vreo 21-22 de ani ce parea si el venit tot de la sala de Counter-Strike.
– “Nu ne merge serverul“, imi zice el panicat.
– “Cum nu merge serverul?” ii pun intrebarea pe care o pui ca sa castigi timp pentru ca esti lemn in domeniu si nu ai vazut un server adevarat niciodata pana in ziua aia.
– “Vreau sa intru pe el si nu merge deloc“, zice el.
Ma uitam in ochii lui si vedeam acelasi gol pe care il aveam si eu in cap. Dupa secunde bune de ceata, imi amintesc o informatie prinsa intr-un training, un colac de salvare, ca atunci cand chiar nu mai stii ce sa faci, suni la baietii de la Incidente, practic seniorii din companie, oamenii cu informatia care stiu tot si repara tot.
Sun la ei, le spun cine sunt si unde ma aflu, si ma directioneaza la departamentul potrivit.
Preia apelul Marian de pe Valenii de Munte, facem cunostinta, cu sufletul usurat ii expun situatia si astept sa-mi dea o rezolvare la problema asta pe care nu o intelegeam:
– “Nu le merge serverul“, Mariane.
– “Cum nu le merge serverul?” ma intreaba el.
La replica lui am simtit un gol in stomac. Era la fel de lemn ca mine!
Dupa 4 ore mai tarziu am descoperit ca serverul (de fapt nu era un server propriu-zis) nu mergea (de fapt mergea dar nu te puteai conecta la el) pentru ca o tanti de la un birou a scos un switch din priza ca sa isi puna o rama digitala cu pozele ei din concediul de la bulgari. Revenind mai spre zilele noastre, pot sa spun ca intre timp am mai invatat meserie si eu si Marian.
Prima oara cand am ajuns in targ cu el a fost in decembrie 2021. Mi-a placut forfota, diversitatea, negocierea, deci era clar ca ma intorc. Novice cum eram, am cumparat doar doua discuri cu muzica simfonica, un CD cu Joe Cocker care de fapt era gol si o carte despre Putin. Doi lei am dat pe Putin. Practic, am luat teapa cu tot ce am cumparat atunci.
Dupa ghinionul incepatorului din prima tura, am stat putin in spate si am analizat situatia. Mi-am dat seama ca targul de fapt este o mica jungla unde se face troc, si ca imbracamintea, gesturile, si vocabularul conteaza in tranzactii. Daca esti imbracat casual si pari corporatist, vorbesti la persoana a doua si te scuzi cand te impiedici de cineva, pentru tine tocmai s-a dublat-triplat pretul la ce vrei sa cumperi. De asemenea, orice e de vanzare pe tarabe sau pe cearceafurile aruncate pe jos sunt mai valoroase si mai bune ca ce gasesti in magazin, si daca nu cumperi atunci, pierzi ocazia sa faci o afacere buna, conform vanzatorilor.
Asa ca am devenit unul de-al lor. Mi-am luat un trening pe care scrie mare Adidas, fes in cap, sacosa in mana si hai la Bazarul cu amintiri, de pe Valea Cascadelor, sa facem niste teste.
– “Ia zi bre, cat vrei pa asta?” Si iau o chinezarie vai de capul ei in mana.
– “10 lei baiatu’ meu.“
– “Pai ce, bre, ie din aur?” Si o las jos sa plec.
– “Da’ cat dai?” Zice de parca m-ar scuipa.
– “Nu iti zic, bre, ca te superi pa mine.”
– “Hai, zi, cat dai?”
– “1 leu, cat sa dau.”
– “Pai ce sa fac, mama, cu un leu ca ie 2 lei o paine.”
– “Bine, bre, doi lei ca matale.”
Ii intind o hartie de 5 lei si ii spun sa-mi dea rest 3, ca sa inchid tranzactia. Mana plina de inele de aur imi da restul si plec mai departe cu chinezaria.
Toata ziua am facut teste de negociere, Marian mi-a impartasit din niste tips&tricks, am intins coarda pana s-a rupt de cateva ori si intr-un final am prins flow-ul targului. Sunt 3 chestii importante pe care trebuie sa le intelegi in targ ca sa pleci mereu cu inima plina: “banul trebuie sa circule”, “trebuie sa cunosti ce cumperi” si al 3-lea il voi spune mai tarziu.
Mi-am ales nisa pe machete, sticle cu forme mai deosebite si obiecte mici din metal. Marian e un colectionar impatimit de carti si creioane. Fiecare cu ce nu a avut cand a fost mic.
Dupa cateva ture prin Bazarul cu amintiri, targul de la Filaret si targul de la Vitan, am ajuns sa detin in proprietate personala peste 1500 de masinute Mattel, Hot Wheels, Maisto, Siku si Bburago.
Bonus, mi-am facut si cont de TikTok (https://www.tiktok.com/@adysss22) unde le vopsesc pe cele mai tamponate. Despre asta, mai tarziu.
Sanatate!